Apel – Revista Română de Arheologie Didactică, nr. 2 (2019-2020)

5
(11)

Ediția 2019 a Simpozionului Internaţional de Arheologie Didactică (Vaslui, 14 noiembrie 2019, detalii AICI) a fost concepută ca eveniment de lansare a proiectului Erasmus+ KA229 „Pantins pour l’inclusion” (coordonat de Liceul Teoretic „M. Kogălniceanu” Vaslui, cu parteneri din Cipru, Portugalia, Italia și județul Vaslui și cu cel mai amplu Consorțiu de Diseminare – 50 de școli din toate județele României și 30 de școli din Republica Moldova). Simpozionul Internaţional de Arheologie Didactică 2019 a avut girul și participarea directă a unor personalități de prim-rang ale culturii românești și universale precum ES Andrey Grinkevich (Ambasadorul Republicii Belarus la București), Gérard Luçon (scriitor, fost director în Ministerul francez al Justiției), dr. Mircea Platon (scriitor și istoric, directorul prestigioasei reviste „Convorbiri Literare”), dr. Aurelian Bălăiță (dramaturg, regizor, prorectorul Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași). În continuarea preocupărilor științifice plasate sub semnul Arheologiei Didactice, adică a cercetării minuțioase în vederea readucerii în prim-plan a ceea ce a avut mai valoros școala din punct de vedere al manualelor, metodelor, metodologiilor și procedeelor, lansăm Apelul în vederea editării numărului 2 (2019-2020) al Revistei Române de Arheologie Didactică – ISSN 2668-6155, ISSN-L 2668-6155. Spiritul dominant al articolelor propuse trebuie să fie impregnat de originalitate, inovare şi adecvarea articolelor dumneavoastră la domeniul de cercetare al revistei – Arheologia Didactică. Tema specifică a numărului al doilea al revistei este „Teatrul de animație – univers educațional atemporal * Le Théâtre d’animation – univers éducationnel intemporel”. Fără a fi restrictivă, tema presupune și studii despre contribuția ludicului în educație. Comitetul științific va selecţiona articolele cele mai valoroase, în vederea publicării în numărul 2 al „Revistei Române de Arheologie Didactică”. Nu există o constrângere referitoare la numărul paginilor, ci doar o rugăminte de surprindere a esenţialului într-un număr convenabil de pagini, având în vedere că revista va fi tipărită, circulând într-o primă fază doar în format tipărit, în biblioteci, ca și numărul 1).

Termenul de expediere a lucrării – pe mail, la adresa erasmuspantins@gmail.comluni, 30 decembrie 2019.

Iată un set de recomandări tehnice :

Lucrarea va fi precedată de un rezumat în limba engleză, în limba franceză și, eventual, în italiană, împreună cu o notă (auto)biografică a autorului de maximum 10 rânduri. De asemenea, putem publica o fotografie a autorului.

NU includeţi imagini în cuprinsul lucrării, ci ataşaţi o arhivă *zip/*RAR mesajului cu lucrarea, împreună cu legenda ilustraţiilor.

FORMATAREA TEXTULUI

Orice lucrare de cercetare ştiinţifică trebuie redactată cu ajutorul calculatorului, respectiv a programelor specializate (Microsoft Office, Open Office, etc). Scrierea trebuie să fie cu toate semnele diacritice specifice limbii române. Formatul paginii este A4 (atenţie: acesta nu este setat implicit în Word!).

 1. CUPRINS

Cuprinsul apare la începutul lucrării. Titlurile şi subtitlurile din cuprins sunt urmate de puncte şi apoi de numărul paginii. Numărul paginii nu este urmat de punct, „pag.” sau „pg.” Nu se va menţiona intervalul unde este situat subcapitolul în cauză (ex. Titlu……..6-9.) Distanţa dintre rânduri este de 1. Dacă titlul unui capitol sau subcapitol este mai lung de un rând, acesta se va continua de la începutul rândului următor, fiind aliniat cu prima literă a rândului anterior. Introducerea, concluzia şi bibliografia nu se numerotează nici în cuprins (deşi apare în acesta), nici în textul lucrării.

2. TEXTUL PRINCIPAL 

Font: Times New Roman, 12 pt. Alineate: 0,5 cm Distanţa dintre rânduri: 1,5. Distanţa dintre titluri şi text: 1 rând liber.

3. ÎNCADRAREA TEXTULUI ÎN PAGINĂ

Textul să fie aliniat “justify”. Margini (sus, jos, dreapta): 2 cm Margini (stânga): 3 cm. ”Headers and Footers”: 1 cm. La ”Header” să nu apară text (titlul lucrării, etc.).

4. NUMEROTAREA PAGINILOR

Paginile NU vor fi numerotate. Numerotarea se va face la culegerea textului pentru bunul de tipar, de către echipa tehnică a Revistei Române de Arheologie Didactică.

5. NOTE DE SUBSOL

Notele de subsol vor fi substituite cu Note care se pun DOAR la sfârşitul capitolului sau al lucrării, acesta fiind formatul specific al Revistei. Toate notele menţionate pe o pagină trebuie să se regăsească la finalul lucrării propuse.

6. BIBLIOGRAFIE

Font: Times New Roman, 12 pt. Rânduri ulterioare primului: 0,5 cm. Distanţa dintre rânduri: 1. Distanţa dintre două intrări bibliografice: 1 rând. Intrările bibliografice se pun în ordinea alfabetică a numelui autorilor (numele de familie) şi nu se numerotează. Furnizaţi numele întreg al autorului, nu doar iniţialele numelui. La bibliografie, sursele folosite să apară pe categorii, cu următoarele subtitluri (şi în următoarea ordine a subtitlurilor): cărţi, articole ştiinţifice (din reviste/jurnale ştiinţifice), articole (din ziare, din reviste fără caracter ştiinţific etc.), capitole în cărţi, surse audio, surse video şi surse internet. Aceste subtitluri să apară şi la Cuprins.

Vă mulțumim!

How fine was this article? / Combien avez-vous aimé cet article ?

Click on a heart to rate it! / Cliquez les cœurs pour l’apprécier

Average rating / Vote moyen 5 / 5. Vote count: / Nombre de votes 11

As you found this post useful...

Follow us on social media!

We are sorry that this post was not useful for you!

Let us improve this post!

Diffusez l'amour des pantins! * Spread the love of puppets!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *