Tag Archives: Didactica

Apel – Revista Română de Arheologie Didactică, nr. 2 (2019-2020)

Ediția 2019 a Simpozionului Internaţional de Arheologie Didactică (Vaslui, 14 noiembrie 2019, detalii AICI) a fost concepută ca eveniment de lansare a proiectului Erasmus+ KA229 „Pantins pour l’inclusion” (coordonat de Liceul Teoretic „M. Kogălniceanu” Vaslui, cu parteneri din Cipru, Portugalia, Italia și județul Vaslui și cu cel mai amplu Consorțiu de Diseminare – 50 de școli din toate județele României și 30 de școli din Republica Moldova). Simpozionul Internaţional de Arheologie Didactică 2019 a avut girul și participarea directă a unor personalități de prim-rang ale culturii românești și universale precum ES Andrey Grinkevich (Ambasadorul Republicii Belarus la București), Gérard Luçon (scriitor, fost director în Ministerul francez al Justiției), dr. Mircea Platon (scriitor și istoric, directorul prestigioasei reviste „Convorbiri Literare”), dr. Aurelian Bălăiță (dramaturg, regizor, prorectorul Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași). În continuarea preocupărilor științifice plasate sub semnul Arheologiei Didactice, adică a cercetării minuțioase în vederea readucerii în prim-plan a ceea ce a avut mai valoros școala din punct de vedere al manualelor, metodelor, metodologiilor și procedeelor, lansăm Apelul în vederea editării numărului 2 (2019-2020) al Revistei Române de Arheologie Didactică – ISSN 2668-6155, ISSN-L 2668-6155. Spiritul dominant al articolelor propuse trebuie să fie impregnat de originalitate, inovare şi adecvarea articolelor dumneavoastră la domeniul de cercetare al revistei – Arheologia Didactică. Tema specifică a numărului al doilea al revistei este „Teatrul de animație – univers educațional atemporal * Le Théâtre d’animation – univers éducationnel intemporel”. Fără a fi restrictivă, tema presupune și studii despre contribuția ludicului în educație. Comitetul științific va selecţiona articolele cele mai valoroase, în vederea publicării în numărul 2 al „Revistei Române de Arheologie Didactică”. Nu există o constrângere referitoare la numărul paginilor, ci doar o rugăminte de surprindere a esenţialului într-un număr convenabil de pagini, având în vedere că revista va fi tipărită, circulând într-o primă fază doar în format tipărit, în biblioteci, ca și numărul 1).

Termenul de expediere a lucrării – pe mail, la adresa erasmuspantins@gmail.comluni, 30 decembrie 2019.

Iată un set de recomandări tehnice :

CONTINUARE

Proiectul Erasmus+ KA229 “Pantins pour l’inclusion” – Simpozionul Internațional de Arheologie Didactică din 14-11-2019

„Unde ni-s entuziaștii, visătorii, trubadurii,
Sa ne cânte rostul lumii și splendorile naturii?
Unde ni-s sămănătorii generoaselor cuvinte,
Magii ocrotiți de stele, mergătorii înainte,
Sub credințele sfărâmate și sub pravilele șterse
îngropând vechea durere, cu-al lor cântec să reverse
Peste inimile noastre mângâiere și iubire,
și cuvântul lor profetic, inspirata lor privire,
Valurile de-ntuneric despicându-le în două,
Splendidă-naintea noastră să ne-arate-o lume nouă!”
(Alexandru Vlahuță – Unde ni sunt visătorii?)

   Într-o atmosferă de reală efervescență intelectuală, de emulație dată de tema cutezătoare a unui nou proiect, lansat în septembrie 2019 sub cupola programului Erasmus+” („Pantins pour l’inclusion” este numele noii aventuri intelectuale și umane cu finalitate educațională și socio-culturală rafinată), joi, 14 noiembrie 2019, începând cu ora 16:00, în Amfiteatrul Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, s-a desfășurat un eveniment rar și generos prin anvergura participanților și perenitatea ideilor care au fost formulate, prin frumusețea momentelor artistice propuse și multitudinea culorilor care au impregnat atmosfera. Teatrul de păpuși școlar readus în avanscena comunității didactice este o manifestare complexă și sincretică de care participanții la Simpozion s-au bucurat la unison

   Chintesența primei ediții a fost înmănuncheată în numărul 1 al Revistei Române de Arheologie Didactică, lansat în debutul Simpozionului Internațional – ediția 2019: un op cuprinzând articole de valoare pledând cauza recuperării celor mai bune manuale, metode și procedee – ceea ce a avut mai bun învățământul nostru și a fost pe nedrept pus la index, dat uitării, marginalizat, privând generații întregi de roadele geniului pedagogic al predecesorilor. Revista va fi disponibilă în curând și în  format electronic, pe site-ul dedicat și pe cel al proiectului Erasmus+ KA229 „Pantins pour l’inclusion”. Tema grafică aparține talentatului artist plastic Nicu Brașoveanu, profesor la Liceul Pedagogic „I. Popescu” și la Școala Gimnazială de Arte „N. N. Tonitza” Bârlad. De asemenea, sub îndrumarea colectivului de aur de artiști plastici ai acestei instituții (cu Sebastian Pascu, Eduard Piciu, Nicu Brașoveanu), membră a Consorțiului DEOR al proiectului Erasmus+ KA229 “Pantins pour l’inclusion”, s-a realizat prima “armată de marionete” modelate în lut, utilizate apoi la două din piesele prezentate în cadrul simpozionului.

   Ediția 2019 s-a constituit în eveniment de lansare a proiectului Erasmus+ KA229 „Pantins pour l’inclusion”, în primul rând deoarece metoda propusă de proiect – predarea disciplinelor lingvistice și non-lingvistice prin intermediul teatrului de animație – este o readucere în atenția comunității didactice a unei foarte vechi metode de educație, care îi privea pe toți și îi includea pe toți – și prin care se făcea critica societății, se transmiteau valori morale, se aduceau informații „la prima mână” despre evenimente politice și sociale pe care trupele itinerante le cunoșteau fiindcă, de cele mai multe ori, erau martore fidele ale acestora. De asemenea, prin variante ale acestei metode – teatrul de păpuși religios – se transmiteau valori spirituale, mesaje cu caracter mistic, se realiza apropierea față de biserică și se decriptau semnificații.

   Evenimentul a început prin discursul înaltului oaspete al manifestării – Excelența-sa, ambasadorul Republicii Belarus la București, Andrey Grinkevich, urmat de mesajele de susținere ale autorităților județene și municipale vasluiene, transmise de președintele Consiliului Județean Vaslui, profesor Dumitru Buzatu, vicepreședintele acestui organism, profesor Vasile Mariciuc și de viceprimarul municipiului Vaslui, Dragoș Cazacu.

   Senatorul Gabriela Crețu, profesor de științe sociale la Liceul Teoretic „M. Kogălniceanu”, a evocat tradiția teatrului ca instrument și metodă eficientă de învățare prin prisma propriei experiențe de coordonator al unei trupe de teatru școlar a liceului care a generat multe actuale talente ale scenei românești.

   Profesor Gabriela Plăcintă, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, a mulțumit înalților oaspeți pentru recunoașterea valorii evenimentului, readucând în prim-plan importanța revenirii la reperele esențiale ale educației care au făcut din școala românească una de prestigiu.

  Dr. Mircea Platon, redactor-șef al prestigioasei reviste culturale „Convorbiri Literare”, a avut o intervenție memorabilă. Modelul nostru de învățământ trebuie reașezat după datele propriei culturi, iar nu calchiat ca rod al unei imitații forțate, precum mai noua idee a adoptării „modelului finlandez”, model care nici în țara de origine nu este, în realitate, unul de succes; tot succesul apus al învățământului finlandez ar proveni dintr-un stil clasic de învățământ care a fost înlocuit cu un experiment avangardist ale cărui rezultate au nemulțumit comunitatea educativă finlandeză, fiind net inferioare „tiparului clasic”.

   Un alt invitat special al evenimentului a fost scriitorul francez Gérard Luçon, fost director în Ministerul francez al Justiției, care a expus publicului extrem de interesat problematica reintegrării sociale și educaționale a adolescenților infractori din țări africane în care Franța asigura asistența juridică, experiență de viață și umanitară pe care a coordonat-o.

O delegație de profesori din raionul Anenii Noi – Republica Moldova, a participat la Simpozion, profesorii arătându-se dornici de implicare în Consorțiul de diseminare și exploatare a rezultatelor acestui proiect. Domnul Eugeniu Margine, director al Liceului Teoretic „A. Straistă” din Anenii Noi, a vorbi despre noutățile învățământului moldovenesc, în paralel cu necesitatea menținerii a tot ceea ce tradiția acestui învățământ are mai de valoare.

   Profesor universitar doctor Aurelian Bălăiță, prorector al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, a elogiat inițiativa proiectului Erasmus+ și totodată a indicat elevilor din public care ar putea deveni opțiunile lor dacă se hotărăsc, în urma experienței acumulate în proiect, să aleagă cariera artistică. Colaborarea cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași va continua, sub auspiciile proiectului, urmând a se semna un acord de cooperare în acest sens.

   Lucian Onciu, director al Centrului Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, a reliefat importanța teatrului tânăr și a teatrului de animație ca factor de educație culturală, rememorând prestația sa actoricească într-o piesă cu marionete după I. L. Caragiale, regizată chiar de prof. universitar dr. Aurelian Bălăiță.

CONTINUAREA ARTICOLULUI